„Zăpada mieilor” s-a așternut în Rânca, județul Gorj, cu 10 zile înainte de Paște.
Luna aprilie, care a avut un debut cu temperaturi de vară, pare că devine din ce în ce mai atipică.
Zona montană este sub alertă de ninsori până sâmbătă dimineață. La Păltiniș și Bâlea Lac au fost temperaturi de aproximativ 0 grade Celsius. Șoferii sunt încetiniți pe drumuri înzăpezite. Drumarii aruncă sare și nisip pe șoseaua din Transalpina. Vizibilitatea este aproape zero, potrivit Antena 1 Observator News.
DRDP Craiova a anunțat că va interveni în caz de necesitate, dar îndeamnă șoferii să nu plece la drum cu autovehicule neechipate corespunzător de iarnă.
Diana Speretoiu, reporterul Observator, a transmis: „ Vreme ca-n toiul iernii la final de aprilie, în zona de munte a judeţului Gorj. La Rânca, 1 grad e acum în termometre, ninge abundent şi în doar câteva ore s-a depus un strat nou de zăpadă de aproape 10 cm”.
Vestea bună este că vremea se va încălzi în toată țara. Va fi o zi senină cu Soare de Florii, cu temperaturi de 22-25 grade Celsius, anunță meteorologii.